Educaţia, în viaţa fiecărui copil, are rolul de a-l bucura şi de a-l face să vadă viaţa frumoasă, oricum ar fi ea, pentru că nimic nu poate opri un copil să se bucure de ceea ce îl înconjoară.
În acelaşi timp, educaţia îi oferă o stare de spirit şi o stare psihică mult mai sănătoase, stabilitate emoţională şi încredere în propriile puteri.
Deşi talerele dreptăţii nu cântăresc întotdeauna la fel, un copil educat va face mereu distincţia dintre bine şi rău, încercând să observe ce se întâmplă în jurul lui într-o manieră obiectivă, corectă şi pozitivă.
Alături de o familie unită, şcoala joacă un rol important în definirea personalităţii unui copil, şi de aceea fiecăruia îi este mai mult decât necesară educaţia primită în cadrul unităţilor de învăţământ, locul unde pot dezvolta laturi psihologice şi spirituale noi.
Aşadar, înţelegem faptul că dezvoltarea psihică normală, percepţia asupra vieţii şi stilul de viaţă sănătos se răsfrâng determinant din educaţia pe care fiecare copil are dreptul să o primească, atât la şcoală, cât mai ales acasă, în sânul familiei, unde el se simte cel mai protejat şi unde reţinerile pe care le are în colectivitate dispar.
Stă în puterea noastră să ne implicăm în mod direct şi să ajutăm fiecare copil să meargă la şcoală, să îndeplinim vise, să redăm zâmbete, să le oferim rădăcini sănătoase şi aripi puternice, să le redăm speranţa unui viitor mai bun!